Doua declaratii politice se intalnesc intr-un punct …

12 Noiembrie 2013

„Un lucru simplu, ca nu e deloc exclus…teoretic. Un partid care castiga alegerile parlamentare, sau o coalitie care castiga alegerile parlamentare in Romania sa vina la mine si sa-mi spuna: Noi am castigat alegerile parlamentare, domnul Traian Basescu este candidatul nostru oficial pentru functia de prim-ministru. In acel moment Traian Basescu ar fi desemnat prim-ministru al Romaniei, pentru ca in acest sens am inteles eu mereu Constitutia, chiar cea actuala, si in orice caz in acest sens vrem sa o modificam explicit, constrangator. Desemnarea prim-ministrului nu este o operatiune cu caracter subiectiv a presedintelui. Presedintele trebuie sa faca doar sa ia nota prin desemnarea sa de alegerea pe care au facut-o cetatenii”

+

„Eu cred că Antonescu poate să-i înţepe şi mai tare, PSD nu va renunţa pentru că nu poate da preşedintele, mai ales când personajul e Ponta. După mine PSD nu poate da preşedinte singur, iar dacă se rup, PNL are o şansă în plus, dacă intră Crin în turul doi probabil că şi restul candidaturilor de dreapta se strâng în spatele lui. Sigur că nu îmi place, dar nu sunt un om politic lipsit de simţ politic”, a declarat Traian Băsescu.
„Dacă intră în turul doi, mă angajez să-l învăţ ce are de făcut. Nu e o ofertă, e o glumă, pentru că nu va accepta niciodată şi nici eu nu m-aş duce dădacă la Crin Antonescu”.

Anunțuri

O piesa de teatru esuata …

8 Noiembrie 2013

Mascarada pregatita de cativa „artisti” ai ansamblului folcloric „USL” s-a sfarsit in mod lamentabil …

Pe niste „hartii” preparate de SRS, cu sau fara acordul lui SOV, o fundatie FACIAS a inceput sa faca valuri inca din primavara. Disperat ca piesa nu are priza la public, dupa cateva luni, la adapostul unei declaratii politice SRS se decite sa atace frontal subiectul aducand in fata opiniei publice probele cele mai „grele” care stateau la baza reclamatiei FACIAS.

Mirosind potentialul, presupunand ca Basescu este deja „pensionat” cu 12 luni inainte de terminarea ultimului mandat, Antonescu isi freaca mainile si se alatura piesei de teatru cu niste declaratii regizat temperate. Scandalul este pregatit sa fie umflat la maxim. Bazandu-se pe un timp de raspuns intarziat din partea organelor ce trebuiau sa cerceteze veridicitatea „probelor”, piesa de teatru prevedea ca tot sfarsitul acesta de saptamana Basescu sa fie tocat marunt marunt, iar subiectul sa ajunga prin intermediul ecranelor televiziunilor aservite in toate caminele. Saptamana urmatoarea urma sa se treaca la nivelul urmator, teatrul din parlament, unde o comisie speciala avea sa fie infiintata doar pentru a exacerba fara a putea dovedi o vina inventata lui Basescu. Apoi, numai conta daca justitia declara false probele, Basescu era deja judecat si gasit vinovat la Antena 3 si RTV …

Demonstrandu-le ca s-au inselat atunci cand au presupus ca Basescu si-a terminat bateriile, acesta iese fix inainte de sfarsitul saptamanii si nu numai ca le dezumfla gogoasa USL-istilor, dar si contraataca cu subiecte care alaturi de declararea ca false a dovezilor vor domina discutiile de weekend ciuruind inca odata amatorismul jenant si penibil al USL-istilor.

Vantu primeste dupa grelele aventuri din ultima vreme inca o palma peste ceafa. SRS s-a trezit din pozitia de vedeta a USL-ului gata de aruncat la gunoi politic si mai mult, va trebui sa dea niste explicatii pentru niste banuti care i-au intrat in conturi culmea, din contul din care sustinea ca si-a primit Basescu spaga de campanie. Voiculescu s-a trezit la limita deconspirarii modului in care si-a facut banii din afacerea „Dunarea”. Ponta a fost dat in gat ca l-a acoperit pe Voiculescu cand a refuzat desecretizarea dosarului Dunarea. Antena 3 si RTV au ramas fara subiecte „fierbinti” pe week-end.

Concluzia este una singura: pot sa aibe USL-istii 100 % din voturi, pot sa aibe toate televiziunile de stiri, pot sa adune toata floarea consultantilor politici sau sociologici sau  ce or mai vrea ei. Cand Basescu isi pune in cap, ii ciuruie de nu se vad …


Calcule de oameni sanatosi la cap …

7 Noiembrie 2013

2,5 milioane de angajati in domeniul privat sustin 1,2 milioane de angajati la stat + 5,4 milioane de pensionari. Cei 2,5 milioane, alaturi de cateva alte resurse sunt cei ce produc banii cheltuiti pentru ceilalti 6,6 milioane + investitile necesare unui stat de 20 de milioane de cetateni.

Cu toate astea, nici o masura nu a fost inclusa pentru a ii ajuta in ultima negociere purtata de guvern cu FMI. Mai mult, taxele necesare a acoperi cheltuielile celor 6,6 milioane se rasfrang la pachet asupra tuturor celor 9,1 de milioane de angajati si pensionari. Ba chiar, ironic, ceva mai puternic asupra angajatilor din domeniul privat.

Concluziile negocierilor mult laudate de guvern si acolitii acestuia din presa arata asa:

– Noile taxe se aplica tuturor celor 9,1 milioane de angajati si pensionari, asupra unora in mai mica masura iar asupra altora intr-o masura mai mare.

– Cei ce vor fi mai puternic afectati sunt cei 2,5 milioane de angajati la privat.

– Cei ce vor fi mai putin afectati si vor avea de castigat exclusiv din impartirea acestor taxe sunt o parte din cei 1,2 milioane de bugetari si cei 5,4 milioane de pensionari.

In cat timp vor intra in colaps cei 2,5 milioane de angajati in privat (sau vor comuta veniturile „la negru”)???

Peste 6 luni cand numarul acestora va scadea fortat de lipsa oricarei masuri de ajutor, ce taxe cred guvernantii ca vor mai putea pune astfel incat sa ii sustina in continuare pe cei 6,6 milioane de bugetari si pensionari???

De unde isi inchipuie toti bugetarii si pensionarii de astazi, carora nu le pasa de unde le vin banii cat timp le vin, ca vor mai avea de unde lua ceva cand angajatii in privat vor intra in colaps???

Toti angajatii, fie ca sunt bugetari sau privati precum si toti pensionarii merita venituri decente. Toti merita o viata mai buna. Insa, cand stabilesti unde si cati bani dai este la mintea cocosului ca trebuie sa ai acei bani. Trebuie sa ai de unde sa ii strangi. Trebuie ca cineva sa ii produca. Cu gandul la „dreptatea” bugetarilor si a pensionarilor, guvernul impreuna cu acestia omit intr-un autism debil sa gandeasca falimentul pe care il provoaca si in care se vor impotmoli cu totii. Degeaba de plangi ca meriti „dreptate”. Daca omori vaca cu resurse, daca o storci pana isi da duhul, daca nu ii asiguri un tratament cand vezi ca e bolnava si nu ii asiguri odihna atunci cand vezi ca e sleita de puteri o sa ajungi sa mori si tu si vaca cu „dreptatea” in mana …


„Realitatea” se pregateste sa iasa la produs voturi …

1 Noiembrie 2013

Inaintea emisiunii de aseara a lui Rares Bogdan cu Antonescu, cei doi impreuna cu Gusa s-au intalnit la „o cafea”.

Rares Bogdan este realizatorul care a dorit sa candideze la ultimele alegeri parlamentare din partea PNL dar n-a mai avut loc de sosonarii traditionali.

Realitatea TV n-a fost niciodata impartiala asa cum pozeaza acum. Doar si-a pregatit ceva audienta dupa trecutul murdar. Are nevoie de aceasta audienta in viitoarea campanie electorala prezidentiala, atunci cand il vor promova pe Antonescu…