Despre Rosia Montana … parerea unui roman simplu.

La cat de impartita este din nou societatea romaneasca, e un cosmar sa fii printr-e indecisi …

Pentru mine cel putin, ambele tabere au cateva argumente serioase. Una mai putine argumente dar mai puternice, alta mai multe dar mai reale.

Astfel, este de necontestat ajutorul care poate veni pentru economie din pornirea exploatarii. Atat pentru economia centrala, cat mai ales pentru cea locala. Tocmai pentru ca sunt un roman din provincie, si stiu foarte bine cum arata economia acolo. Ii inteleg deci cat se poate de bine pe locuitorii din zona care isi doresc cu disperare un loc de munca civilizat, bine platit, onorabil, care sa le asigure o zi de maine linistita si plina de sperante. Si le inteleg si frustrarea rezultata din actiunile unora despre care ei cred ca n-au nici o legatura cu proiectul respectiv.

Rosia Montana este a locuitorilor sai. Nu acelasi lucru il putem spune insa despre bogatiile subterane ale zonei. Toata lumea stie ca, un propietar este stapan pe terenuri si cladiri. Nu este stapan pe ceea ce este in pamant. Nu stiu daca este corect sau nu, dar asa stau lucrurile de prea mult timp ca sa le schimbam acum. Apoi, cu toata nevoia pe care o au economia centrala si locala, in Romania exista ceva ce ne impiedica sa credem promisiunea ca exploatarea poate duce la ceva bun. Acel ceva este increderea. Nu am incredere in promisiunile investitorului, cu atat mai mult cu cat aceste promisiuni vin din partea guvernantilor. Mai ales pentru ca vin si din partea guvernantilor. In Romania „capitalista” am avut parte (din partea „investitorilor” si guvernantilor) numai de „tunuri”. Sub acoperirea unor promisiuni ademenitoare si seducatoare s-au facut cele mai mari smecherii, s-au acumulat cele mai mari bogatii, s-au ascuns cele mai mari furturi. Asa incat am ajuns astazi sa nu mai cred investitorii care promit investitii oricat de atragatoare ar fi acestea. Mai ales cand acestia sunt mana in mana cu politicienii aflati la putere, nu cred ca negocierea a avantajat statul. La argumentele contra, sa nu uitam un punct destul de important. Faptul ca tehnologia folosita se bazeaza pe utilizarea unor substante poluante. Substante care trebuiesc izolate si controlate atat in timpul exploatarii cat mai ales dupa ce exploatarea se incheie. Iar eu nu am incredere ca „ecologizarea”, care este extrem de scumpa, va fi facuta corespunzator si sustinuta din banii actualului investitor.

Cantarind astfel avantajele si riscurile, tinand cont de cum se fac investitiile in Romania zilelor noastre (si nu ma refer numai la proaspatele „Oltchim” sau „CFR”), avand in vedere calitatea politicienilor care ar trebui sa apere interesele statului (atat fosta putere cat mai ales actuala), pot spune ca la cum arata situatia astazi riscurile de a ajunge la un esec sunt mult prea mari. Pot fi un sustinator al exploatarii daca investitorul si politicienii pot oferi garantii suplimentare, mult mai convingatoare. Daca actualii guvernanti si persoanele ascunse sub perdeaua falsilor invetitori isi vor pune gaj averile lor si ale familiilor lor sau ceva de genul acesta. Atunci as crede in bunele intentii si garantiile de mediu curat ulterior ale investitorului si ale guvernantilor. Altfel, desi nu imi place ca sunt in aceeasi tabara cu unii care s-au lasat folositi in primavara lui 2012 de cei de care astazi se plang ca nu ii promoveaza in media, sunt mai degraba impotriva exploatarii …