Atunci si acum …


Am fost martor la un mic miracol în Piaţa Universităţii: oamenii au venit împreună, de la studenţi, activişti, pensionari şi până la oameni care lucrează în companii/corporaţii şi au salarii foarte bune. Toţi au venit împreună şi au scandat împreună.” Claudiu Craciun, Discursul sustinu in fata Parlamentului European in perioada manifestatiilor anti-Basescu di Piata Unversitatii din 2012.

––––

Uitati-va la revolutiile din nordul Africii. Am incercat si noi ceva de genul asta in ianuarie, unele subiecte ne-au reusit, altele, nu. Dar nu intru in detalii…” Viorel Hrebenciuc, citat dintr-un interviu dat in Adevarul in martie 2012.

–––––-

„Cei care am iesit atunci in ianuarie si februarie 2012, de n-am mai suportat, in iarna aia, am iesit din constiinta noastra, exact cum am iesit si la Revolutie. Ca apoi PSD-ul sa spuna ‘ca noi, ca am avut oameni infiltrati acolo, ca noi am facut fenomenul Piata Universitatii. I-am prins si noi pe aia de la USL, ca erau printre noi, astia au primit cate 50 de lei ca sa vina acolo in fiecare zi. Cam jumate dintre cei care veneau in Piata Universitatii erau platiti. E rusinos si e scandalos, noi veneam din constiinta… Pe unii i-am gonit, la unii le zicem si acuma ‘haideti, ma, strigati impotriva USL, de ce nu strigati?‘”, a dezvaluit Teodor Draghici pentru Ziare.com in mai 2013.

Ne-au spus cand am fost la intruniri cu PSD-ul sa negociem, cu Liviu Dragnea, cu cutare. De exemplu, asta, Codrin Stefanescu. El a zis ca au avut oameni acolo, care au demonstrat„, a divulgat seful Sindicatul National al Revolutionarilor.

–––––––

Vedetele acelei perioade:

Stegarul DAC îmi scria că face greva foamei de 24 de zile în faţa palatului Cotroceni şi nu-l bagă nimeni în seamă. Unde sunt televiziunile? Unde sunt momentele de celebritate transmise în direct? Unde este Revoluţia din ianuarie, bătăile cu jandarmii şi sacrificiul pentru eliberarea de sub jugul portocaliu? Au dispărut ca o ceaţă de primavera timpurie. USL nu mai are nevoie de protestatari, de agitatorii de meserie, de luptă cu Băsescu. Guvernarea responsabilă cere coabitare cu preşedintele şi împărţirea ciolanului între învingători. Revoluţia televizată din ianuarie 2012 a fost momentul declinului total pentru guvernarea PDL. O parte din protestatarii de la Universitate au primit diverse sinecuri de la USL (fie au ajuns parlamentari, fie au slujbe la stat), alţii – mai ghinionişti – au fost abandonaţi pe terenul de luptă anti-Basescu. Aşa e în viaţă, nu toţi se aşeaza la masa victorioşilor.

Stegarul DAC se numeşte Cezar Avrămuţă şi este membru PNL. Pentru curajul dovedit în lupta politică acesta a fost premiat la gala tineretului liberal pentru apărarea valorilor democratice. În timpul protestelor de anul trecut, „Stegarul dac” susţine că a fost abuzat de jandarmi. Avrămuţă susţine că a suferit o ruptură de menisc, o ruptură de ligamente încrucişaţe și o ruptură de ligamente exterioare. Acesta adaugă că vinovații morali pentru agresiunea împotriva să sunt capii jandarmeriei. Stegarul continuă să protesteze împotriva preşedintelui Traian Băsescu, care – spune el – ocupă abuziv funcţia de preşedinte de anul trecut după referendum. La un moment dat, anul trecut, senatorul PNL Ioan Ghişe a protestat şi el câteva zile, din aceleaşi motive, în faţa Palatului Cotroceni. După ce s-a ales senator, Ghişe şi-a văzut de viaţa molcomă de la Senat şi a încheiat episodul de teribilism când se plimba cu o pancardă de gât în faţa administraţiei prezidenţiale.

Tot la Senat o găsim şi pe celebra învăţătoare Cristiana Anghel, care a intrat în grevă foamei pe dată de 26 august 2010 pentru 70 de zile, pentru a protesta împotriva abuzurilor guvernului Boc, care a tăiat pensile şi salariile bugetarilor. Anghel a fost purtată luni întregi prin studiourile de televiziune, s-au făcut reportaje de pe patul de spital- gemete, oftături, revoltă împotriva tiranilor portocalii – un întreg arsenal de manipulare emoţional, care a funcţionat de minune. Învăţătoarea de bună credinţă, cu cearcănele ei expresive, a săpat la imaginea Guvernului Boc mai ceva că toţi liderii USL la un loc. În final, pentru serviciile prestate, a fost recuperată politic în Partidul Conservator, pusă pe listele USL la parlamentare şi aleasă senator. Fiica învăţătoarei a fost angajată în august anul trecut ca şi consilier la ministerul Educaţiei. Recent, Cristiana Anghel a recunoscut că a primit bani de la o televiziune pentru a se deplasa de la Caracal la Bucureşti pentru a fi prezentă la dezbaterile de tip talk-show. Numai că, deplasarea Caracal- Bucureşti costă 200 de lei dus- întors, iar sumă lunară primită de actuală senatoare era de 4000 de euro pe lună, sub formă de drepturi de autor. La banii ăştia, doamna putea merge chiar şi cu avionul dacă s-ar fi deschis un aeroport la Caracal…

Cristiana Anghel a recunoscut zilele trecute că USL tinde să devină mai rea decât PDL şi că oamenii au fost minţiţi cu promisiuni. Ponta, spunea actuală senatoare, este un lup în haină de oaie.

Altă vedetă televizată, folosită de USL în lupta împotriva adversarilor, a fost puţin mai ghinionistă. Adrian Sobaru a devenit celebru după ce s-a aruncat în cap de la unul din balcoanele Parlamentului în timpul unei şedinţe la care a participat şi premierul Emil Boc. Sobaru avea o dramă în familie şi nu mai putea suporta lipsurile materiale. El a strigat „aţi luat pâinea de la gura copiilor mei, ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri” în timp ce plonja spre celebritatea scurtă a carierei sale de luptător anti- PDL. Sobaru era angajat al Televiziunii Române şi a fost respins la selecţia organizată în vederea disponibilizărilor din televiziune. Rămas fără slujbă, protestatarul a declarat că s-a decis să plece din ţară cât mai deprate în Australia sau Noua Zeelanda şi că gestul său nu a făcut altceva decât să schimbe unii politicieni cu alţii.

Alt protestatar din Piaţa Universităţii a fost puţin mai norocos. Alexandru Gheorghe era locotenent în Armata Romană când şi-a făcut apariţia în mijlocul demonstranţilor de la Universitate. La sfârşitul lunii februarie, după ce revolta anti- PDL s-a stins, ministrul Gabriel Oprea a decis că locotenentul Gheorghe să fie dat afară din armată. Oprea a ajuns mai apoi aliatul USL şi acum face parte din Guvern. Locotenentul a fost recuperat in extremis de senatorul PSD Marian Valer, care i-a dat o slujba de consilier la cabinetul său parlamentar. Senatorul este un adversar declarat al premierului Victor Ponta şi recent a fost schimbat din funcţia de preşedinte al PSD Satu Mare. Faima televizată a militarului s-a stins şi ea, aidoma luptei revoluţionare de la Universitate.

Concluzia tristă a poveştii celor patru oameni de bună credinţă, care au fost folosiţi de oamenii politici pe post de bombe politice bune de aruncat în capul adversarilor, este evidenţă. În spatele lor, o şleahtă întreagă de ticăloşi fără glorie a ajuns la putere şi în parlament, folosindu-se de imaginea celor patru şi a multor alţi naivi care au crezut în schimbare. Ce nu ştiu ei este că, într-adevăr, în România s-au schimbat multe lucruri: dictatură a căzut, economia duduie, prosperitatea şi democraţia răsfaţă din nou poporul român. Sincer, nu văd de ce protestatarii de la Universitate sunt aşa de dezamăgiţi. Nu-i aşa că s-a făcut dreptate până la capăt?” – Realitatea.net

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: