Guvernarea USL: un pas inainte sau doi inapoi?


Si pentru ca toata lumea se plange pe buna dreptate sau exagerat de actuala guvernare, merita incercat sa vedem si alternativa.

Un eventual viitor guvern USL supus cel putin acelorasi probleme ca actualul guvern poate avea un raspuns identic sau diferit.

Ideal poate face o depolitizare accentuata fata de situatia actuala a institutiilor statului. Eu sunt sceptic insa. Chiar daca liderii uniunii ar dori, ei nu pot guverna fara o garnitura de politicieni din toate partidele. Iar aceasta garnitura ii va lua ostateci asa cum de altfel a patit si Traian Basescu. Aglomeratia de partide componente garanteaza continuarea nivelului exagerat de politizare a institutiilor statului. Chiar daca liderii formali ai uniunii declara scaderea gradului de politizare, vor trebui sa plateasca tribut partidelor si numirile vor fi facute dar mult mai discret.

In privinta anticoruptiei, este posibil ca partidele din spatele celor 2 lideri sa se limiteze oarecum la butoiul cu miere, insa pentru scurt timp. Asa s-a intamplat intotdeauna si nu cred ca USL este compus astazi din politicieni care sa se comporte altfel. Nu am nici o indoiala ca obisnuitul comportament de trecere cu vederea a diferitelor acrobatii financiare a celor din curtea proprie este prezent si la opozitie, la fel ca si la putere. Un aspect important al anticoruptiei va fi justitia. Aici ma tem ca lucrurile vor sta mult mai rau decat acum, intorcandu-ne la justitia din vremea lui Adrian Nastase, in care putem uita de cazurile in care USL-istii sa fie macar judecati (Nastase, Voicu, Voiculescu, etc). Spre diferenta de astazi, cand justitia condamna atat oameni din opozitie cat si de la putere, vom auzi numai de procese in care sunt acuzati opozantii si diversi alti gainari de rand… Cum de altfel nu vom mai auzi nici de judecatori corupti, directori la companii de stat, etc.

Economic vorbind, propunerea impozitarii diferentiate ar putea rezolva multe probleme. Insa, vorbim din nou doar teoretic, pentru ca uniunea are mari probleme in a isi pasta deciziile. Apoi, masura este ineficienta fara o puternica disciplina din partea celor implicati, situatie in care ar aparea o ciocnire intre  sindicate si populismul USL. Iar problema este de nedepasit pentru USL in cazul acesta … De asemenea, actualele obligatii asumate fata de FMI limiteaza in mare masura orice „viziune economica” diferita de actualul curs. Desigur putem vorbi de cateva avantaje ale folosirii cu responsabilitate a investitiilor facute de stat dar nici o guvernare anterioara a PSD sau PNL (PC nu intra in calcul oricum) nu a dovedit ca se poate intampla asa ceva.

Si despre democratie vorbind, banuiala mea este ca ne vom intoarce la vremurile „Nastase”. Astazi, cu mici exceptii, presa cel mai bine pozitionata este partizana pana la exagerare opozitiei. Posturi TV de stiri precum Antena 3 secondate adesea de Realitatea TV si Romania TV ocupa pozitii fruntase in audiente datorita aversiunii populatiei fata de comportamentul puterii. La capatul celalalt al balantei dezechilibrate intalnim B1 sau TVR (arondata intotdeauna puterii).  Iar in mijloc, cu trimiteri oarecum neutre si mai rar partizane sunt Antena 1 (catre opozitie) si Pro TV (catre putere). Odata venit la putere USL-ul, balanta va fi si mai dezechilibrata. O „Cantarea Romaniei” vor presta in cor toate leleviziunile de stiri cu exceptia B1 care din cauza presiunilor va face probabil implozie. „Vocea poporului” asa cum este ea promovata acum (vezi exemplul „Piata Universitatii”) va inceta sa mai fie prezenta. Probabil doar cateva emisiuni pe ProTV vor mai aborda ideea de critica a guvernului (vezi exemplele „Chestiunea zilei” sau „Divertis” din trecut). Presa scrisa va avea si mai putin sanse de „independenta” editoriala. Multe publicatii ce acum nu reusesc sa supravietuiasca decat on-line vor gasi „finantare” pentru a reveni pe print, iar actuale publicatii de pe print vor avea mari probleme in a continua. Este lesne de inteles care se vor ocupa de alte probleme decat evidentierea greselilor guvernului USL si care vor critica asa cum o fac unii astazi, guvernul …

PS 1: ca referinte le cele scrise mai sus, ar trebui sa trec: Fenomenul „Vantu” (suptul prin batista) sau „Intact” (santaj prin media), cazul Voicu („prietenii” caracatitei) sau „Niculae” (numiri de ministri cu miros de gaze), etc.

PS 2: si pentru ca Antonescu acuza faptul ca parlamantarii puterii se comporta ca niste oi conduse de fruntea partidului, iata cum stau lucrurile in PNL:

„Nu, nu i-am numărat pentru că în acest moment nu putem vorbi de demisii active, ele nu sunt activate. Într-un gest de mare încredere pentru care le sunt recunoscător, mi le-au înaintat ca preşedinte al partidului, urmând ca în funcţie de discuţiile pe care le avem şi cu colegii noştri să le activăm.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: