Scamatorii sondajelor …

27 Octombrie 2011

„Adrian Nastase: Poate in 2014 se va face o rocada. PNL va conduce Guvernul si presedintele va fi de la PSD ”

Acu’ domnu’ Voiculescu, refaceti toata frumusetea de sondaje la care ati muncit in ultima vreme.

De acu’ Ponta (Geoana) trebuie sa iasa primul la intrecerea socialista pentru presedinte si Antonescu (Tariceanu) la cea pentru prim-ministru …

Anunțuri

Despre regi si parlamente …

25 Octombrie 2011

„Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.”

La sfarsitul sedintei speciale, ce credeti ca au facut parlamentarii romani?

„Deşi ar fi trebuit să reintre în sală, pentru că în program aveau şedinţă de plen, deputaţii, obosiţi de discursul Regelui, au plecat acasă. Şedinţa a fost deschisă doar pentru a se constata lipsa cvorumului. ” (evz.ro)

PS: Ma intreb daca mai are cineva impresia ca Mihai era foarte abatut. Unii i-ar spune emotie, mie mi-a parut doar dispret fata de moment. Cu siguranta nu asa arata momentul revenirii visat de el. Cu un discurs tinut in fata urmasilor celor care l-au transformat in ceea ce este astazi, intr-o cladire simbol a epocii care i-a adus dizgratia. Un discurs care oricat de mult a fost aplaudat nu ii va oferi niciodata mai mult decat cateva minute de ascultare din partea unora care se inscriu atat de bine in critica curpinsa …
In rest, cred ca nu are rost sa cautam subiecte de critica. Omul a fost atat de batut de soarta incat a uitat sa vorbeasca cu propriile sale cuvinte. Mihai n-a crezut niciodata in poporul sau. Pentru ca un rege care crede in poporul sau nu il paraseste decat intr-un singur mod. Au murit oameni care au crezut in el mai mult decat a facut-o el insusi…

PS2: „Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă.” este un fragment din discurs.

Ma gandeam la recenta „Regele a fost invitat la Moscova de către actualul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, prin intermediul ambasadorului Rusiei în România, Alexander Churilin, în calitate de fost Comandant şi Mareşal al Armatei Române de acum 65 de ani şi fost şef al statului din acea perioadă. Regele a mai fost invitat şi în 2005, de preşedintele de la acea vreme, Vladimir Putin, la aniversarea a 60 de ani de la terminarea celui de-al doilea Război Mondial. Majestatea Sa va fi insoţit la toate evenimentele de Alteţa Sa Regală, Principele Radu al României”

Apoi, la ceea ce spunea Mihai Ghimpu, presedinte interimar al Republicii Moldova:

„Pe mine nu mă leagă nimic de Moscova. Acolo merg doar învingătorii, ce să caute învinşii”

„Sunt de acord că se împlinesc 65 de ani de la încheirea celui de-al doilea război mondial, dar nu pot să uit toate nenorocirile,  deportările, foametea prin care au trecut cetăţenii Republicii Moldova pe timpul Uniunii Sovietice”

„Cum să particip la paradă alături de armata care ne-a adus comunismul, a organizat foametea şi ne-a deportat în Siberia? Astazi ea se află în cetatea lui Ştefan cel Mare.”

In concluzie, unii au terminat aventura celui de-al doilea razboi mondial invingatori. Mihai a fost premiat de catre toti invingatorii. Poporul caruia i-a fost rege insa a sfarsit ca un invins, obligat sa plateasca pentru toate acele premii, cu varf si indesat. Oamenii ce compuneau universul sau din acel moment au fost stersi de pe fata pamantului ca urmare imediata a unor actiuni ale sale, sau a altora ce au decurs din acestea. Mihai va ramane un rege care isi va cauta toata viata iertarea, desi este condamnat sa n-o obtina niciodata …


1 Realitate, 2 realitati …

24 Octombrie 2011

Realitatea TV Elan – http://webtv.realitatea.net/live

RTV Ghita – http://www.rtv.net/live

Cel din urma functioneaza cu ceva probleme.

PS: bloguri pe care nu vedeam comentarii cu lunile sunt pline acum de comentarii cu preponderenta contra RTV. Fie fidelii Realitatea TV au foarte mult timp liber in noul sediu, fie armatele de postaci ale unor partide sunt prezente si in aceasta batalie oferind o mana de ajutor unei tabere …


De la radio Erevan (PSD) …

21 Octombrie 2011

Cu ceva vreme in urma, d-na Lia Olguta Vasilescu anunta cu surle si trambite ca PDL se pregateste sa fraudeze nu stiu ce alegeri cu ajutorul a 4 milioane de biciclete din China oferite alegatorilor.

Citesc un articol pe gandul.info: Operaţiunea “MOBILUL de la PSD”. Marian Vanghelie va împărţi, pentru început, 10.000 de telefoane

Asadar, cele 4 milioane sunt doar 10 000, nu vorbim de biciclete ci de telefoane, si nu sunt date de PDL ci de PSD …

Singurul lucru confirmat exact este ca vin din China.


Datoria la banca vs mersul in vacanta al romanilor …

18 Octombrie 2011

Si pentru ca televiziunile de stiri tot repeta stupida afirmatie potrivit careia numarul datornicilor la banci a crescut datorita faptului ca romanii au preferat sa mearga in vacanta decat sa isi plateasca rata la banca am si eu cateva cuvinte de spus …

De la inceputul crizei, numarul restantierilor romani in cazul imprumuturilor a fost constant mic in comparatie cu alte state europene cu pretentii de inalta civilizatie. Dar, la fel ca si in cazul economiei, domeniul bancar din Romania este mult in urma nivelului de organizare, functionare si modului de raportare a activitatii fata de statele civilizate ale Europei.

Astfel, daca sistemul bancar din Germania, Franta, Anglia, etc raporteaza un anumit nivel al restantelor, in cazul nostru acesta nu cred ca reflecta realitatea …

In Romania, marea masa a restantierilor este ascunsa de cazurile „in curs de negociere” sau alte forme de a evita oficializarea situatiei reale. Acestea ascund totodata si numarul real al creditelor neperformante, acestea nefiind declarate mult timp, bancile preferand sa tina clientii in postura de restantieri in care ii incarca cu dobanzi de-a dreptul rupte de realitatea actuala, pe principiul „ai semnat contractul esti obligat sa il respecti” chiar daca „situatia economica actuala” nu mai reflecta situatia din momentul semnarii contractului (desi acest lucru a fost utilizat ca justificare a incercarii de marire a dobanzii acum ceva vreme de  catre banci).

In ultimul timp, aud periodic o stire potrivit careia romanii ajung restantieri datorita faptului ca au preferat sa mearga in vacante decat sa isi plateasca ratele la banca. Nici ca se putea o mojicie mai mare a bancilor, pentru ca banuiesc ca acestea sunt in spatele stirii. Arunca o asemenea acuza penibila asupra propriilor clienti, inecati intr-o criza economica crunta la care ironic chiar bancile au participat si mai mult, pe care chiar bancile au creat-o. Incapabile a se adapta la noile conditii economice, sa modifice din mers contracte ce nu mai au legatura cu realitatea, bancile prefera sa creada ca pot ramane izolate intr-un turn de fildes, in care nu pot fi atinse de ceea ce se intampla pe plan economic. Profiturile previzionate in anii de mincinoasa crestere sunt iluzii la care bancile nu vor sa renunte crezand ca daca dau vina pe clientii care „au preferat vacanta in locul indeplinirii obligatiilor” ele isi vor conserva castigurile, chiar daca in jur totul se prabuseste.

Luand exemplul „datornicului” Grecia, putem previziona care este masura realista care se poate lua in cazul oricarui client al bancii aflat in „incapacitate de plata” si neavand nimic important de valorificat: stergerea unei parti a ratei lunare astfel incat restul sa fie adus la un nivel realist (tinand cont de venituri).

Altceva nu este decat o amagire. Nici un client sanatos la cap nu ar fi riscat sa fie executat silit de catre banca doar pentru a merge in vacanta!

PS: si pentru ca exista o controversa potrivit careia clientul este vinovat ca nu isi indeplineste obligatiile asumate initial, mai am cateva lucruri de adaugat. Contractul intre o banca si clientul sau este un contract civil. Este un contract echivalent cu unul de imprumut incheiat intre 2 oameni oarecare. Nici clientul nici banca nu forteaza cealalta parte sa accepte contractul respectiv. Ca urmare, clientul nu forteaza banca sa ii dea bani, ci mai degraba banca forteaza clientul sa accepte conditiile ei daca vrea banii. In orice contract corect, orice situatie neprevazuta care ar atrage pierderi este asumata pe cale amiabila de catre ambele parti, nu aruncata in spinarea numai a uneia. De asemenea, cel care ar da banii si-ar explica clar conditiile, nu le-ar ascunde sub tot felul de exprimari deocheata si intortocheate mizand pe incapacitatea imprumutatului de a solicita conditii civilizate de parteneriat. Altfel banca nu ar mai fi banca ci camatar…


Romania cetatenilor de rang I …

14 Octombrie 2011

Romania zilelor noastre arata mult diferit fata de ce am vrea noi …

Astfel, daca pentru romanul de rand, fost component al paturii medii Romania arata astazi precum un cavou urias, rece si fara nici o scara de acces pentru iesire, pentru alt fel de cetateni Romania arata mult mai accesibil.

Acest „alt fel de cetateni” sunt cei care singuri se socotesc „de rang I”. Ma refer la judecatori, la politicieni, si la majoritatea imbogatitilor de genul „nu ma intrebati cum am facut primul milion” …

Romania te trateaza altfel daca esti judecator. Iti permiti sa consideri ca pensia ta este ferita de criza in care o tara intreaga se zbate. Iti impui crezul conform caruia tu esti mai presus decat oricare alt cetatean, ca drepturile tale sunt mai mari decat ale oricui si ca in fata legii doar ceilalti sunt egali. Iti acorzi dreptul de a decide ce parti din legi ce se contrazic cu alte legi sa fie aplicate in functie de cat de bine te avantajaza pe tine. Daca esti judecator esti cetatean de rang I al unei tari care se comporta altfel cu tine …

Romania te trateaza altfel daca esti politician. Iti permiti sa traiesti pe banii statului fara sa dai explicatii. Iti impui dorintele asupra viitorului celorlalti cetateni de „rangul II” fara sa dai socoteala. Iti acorzi drepturi ce depasesc limitele bunului simt, ale rusinii si ale respectului fata de semenii tai. Daca esti politician esti cetatean de rang I al unei tari care se comporta altfel cu tine …

Romania te trateaza altfel daca esti bogat. Asa cum de altfel ar trebui sa faca pentru toti cetatenii sai, Romania iti ofera sanatate, mediu propice de afaceri, un viitor, etc. Toti ceilalti cetateni de rang I iti vor sari in ajutor, te vor sustine si ajuta.

Pe toti ceilalti, Romania ii intampina cu duritate, cu rautate, fara promisiunea unui viitor nici macar mai putin sumbru. Si totusi toti ceilalti continua sa spere, sa lupte, sa supravietuiasca. Va veni odata si vremea lor. Romania, va fi odata si tara lor, in care toti cetatenii vor fi de rang I nu numai unii … Romania va fi odata si tara in care judecatorii nu vor mai fi  mai presus de lege, politicienii nu vor mai fi fara de lege iar bogatii chiar vor trebui sa explice cum au facut primul milion …


Monarhia moarta din Romania …

4 Octombrie 2011

Monarhia este cuvantul de ordine al lunii.

O aniversare a unui fost puternic simbol al Romaniei, avand in acest moment aceeasi valoare cu simbolul dinozaurilor …

Monarhisti credinciosi care sa sustina cu ardoare monarhia au existat mereu in Romania. De mult timp, politicul nu i-a mai bagat in seama. Momentan, se pare ca o anumita latura a politicului are interes sa promoveze imaginea de „simpatizanti” cu monarhistii. Pentru ca au nevoie de voturi, ii lasa pe acestia sa creada ca isi pot vedea visul indeplinit. Fara insa a face afirmatii care ar intra in contradictie cu pozitia lor viitoare, aceea de a se opune instaurarii monarhiei. USL-ul, cu toata simpatia pe care o arata fata de fostul rege, nu doreste sa adopte o pozitie oficiala pro-monarhie. Ii lasa doar pe monarhistii din Romania sa creada ca doresc asta, pentru ca daca lucrurile vor ajunge la o decizie oficiala sa blocheze oricand schimbarea formei statului pe motiv ca cei anti sunt mult mai multi decat cei pro monarhie.

Revenind la ideea monarhiei, putem spune ca este doar o iluzie. O monarhie nu exista fara un rege. Iar regele e mort demult … De prea mult timp, fostul rege nu a mai glasuit cu glasul sau, nu a mai gandit cu mintea sa. Au vorbit si gandit altii, in numele sau.

Faptul ca este constient ca trebuie sa isi duca singur crucea demonstreaza ca este realist. Trebuie doar sa inteleaga si faptul ca un rege nu poate lasa pe altii sa gandeasca si sa vorbeasca in numele sau … Poate ca acest lucru este mai daunator unui monarh decat abdicarea.

PS: cand l-ati auzit ultima oara spunand singur ceea ce gandeste pe fostul rege Mihai? De cate ori si-a transmis in ultima vreme gandurile cu propria voce, nu prin intermediul unor comunicate de presa atat de folositoare unora sau altora?